Arhive

Camere foto DSLR

In randurile ce urmeaza voi mentiona cateva calitati ale aparatelor DSLR. Acestea pot fi:

-DSLR-uri pentru incepatori;

-DSLUR-uri semiprofesionale.

Cu totii am inceput pasiunea fotografiei cu un aparat de fotografiat sau o camera foto veche dar care la momentul respectiv a prezentat un interes enorm pentru noi si am fost extrem de incantati de fotografiile care le faceam cu ea. Cum timpul a trecut, tehnologia a avansat la fel si cunostintele noastre in acest domeniu, un aparat foto dslr este indispensabil pentru a face fotografii de calitate cu care sa ne mandrim peste tot.

Camerele foto DSLR de o calitate putin mai scazuta pentru incepatori, le gasim la preturi mai mici, astfel incat si un fotograf incepator care face acest lucru doar din pasiune sa isi poata permite o camera foto DSLR semi profesionala.

Din categoria camerelor foto dslr semiprofesionale putem aminti Canon 600D si Canon 1100D,

Aparatul foto Canon 600D:

Are un format compact si solid, simtindu-l astfel foarte confortabil in mana. Dotarile tehnice sunt acceptabile.  Avem un senzor APS-C care poate raliza fotografii de 12.2 MP si un procesor Digic 4.  Sistem de focalizare in 4 puncte si o masura de expunere in63 de zone prin sistemul iFCL.  Nici ISO nu ne dezamageste avand valori intre 100 –6400.

Aparatul foto Canon 600D
Este un model putin mai fitos, atat din punct de vedere al designului cat si din punct de vedere al caracteristicilor tehnice.  Sub carcasa modelului 600D vom gasi acelasi senzor APS-C insa cu o capacitate de 18 MP si acelasi procesor DiIgic 4. Este prevazut cu un modul care va usura munca fotografului si anume  Scene Inteligent Auto.  Inregistrarea video de asemenea este imbunatatita considerabil.

cap. II Evolutie

 

Pe parcursul anilor, aceasta arta a fotografiei a evoluat foarte mult, aparand roll-filmul, fotografia color, la care oamenii se gandeau de foarte mult timp si in cele din urma, fotografia digitala.

Roll-Filmul

Fotografia a rămas un domeniu accesibil doar profesioniştilor, necesitand echipament special, pana cand George Eastmen face un nou pas, odata cu aparitia roll-filmului. Eastman a introdus roll-filmul, care permitea expuneri multiple, mult mai practic ca negativul pe sticla. Dezvoltarea tehnicii fotografice a continuat asadar prin cercetarile lui Eastman. Acest american, angajat timp de 14 ani al unei banci, a fost pasionat de fotografie, si a infiintat in iunie 1881 o companie care fabrica si distribuia in toata America placi fotografice pe baza de colodiu umed. Dar Eastman avea o idee inovatoare, aceea de a schimba placile de sticla, fragile si incomode. La inceput a incercat cu o hartie tratata cu niste substante speciale. Mai apoi, cu ajutorul unui tanar chimist a scos primul suport pentru fotografie transparent, suplu, si a construit o noua masina adaptata la acesta.

aparat foto cu roll film

Suntem in anul 1888, an in care Eastman a ales numele de KODAK pentru inventia sa, ales astfel pentru ca se poate pronunta la fel in aproape toate limbile cunoscute. A fabricat un aparat usor de fotografiat si un film care permitea 100 de expuneri. Aceste poze erau facute de un amator, care apoi expedia aparatul la Rochester si primea inapoi pozele imprimate, ca si aparatul sau, incarcat cu un nou film, totul pentru un 10 dolari. Tot atunci Eastman a lansat sloganul publicitar al firmei sale, care a facut inconjurul lumii si nu a fost uitat nici la 100 de ani :”You press the button, we do the rest!”. Succesul a fost imens. Era de ajuns sa apesi un singur buton, pentru ca sa devii magician.

Fotografia color

In decursul timpului tehnologia a evoluat si mai mult,ajungandu-se la fotografia color. Ideea de fotografie color a circulat încă de la apariţia invenţiei. Primele experimente fotografice în culoare nu au avut succes, astfel de exemplu nu s-a putut împiedica decolorarea fotografiilor. Prima fotografie cu culori permanente a fost făcută în 1861de fizicianul James Clerk Maxwell.

Primul sistem color, Autochrome Lumière, a apărut pe piaţă la 17 decembrie 1903. Acesta era un sistem de fotografie color transparentă. Fotografierea se făcea pe trei plăci fotografice alb/negru cu substanţe cromatice sensibile numai la culorile roşu, verde şi albastru. Apoi cele trei fotografii transparente rezultante se suprapuneau, dând o fotografie color transparentă. Pelicula color de tip Kodachrome a apărut în 1935 şi s-a bazat pe emulsii tricromatice. Majoritatea peliculelor color moderne, cu excepţia „Kodachrome”, se bazează pe o tehnologie dezvoltată de compania germană Agfa în 1936. Fotografia instantanee cunoscută sub numele de Polaroid a apărut în anul 1948, fiind pusă la punct de dr. Edwin Land, la început în alb/negru, iar din 1962 în culori.

Fotografia digitala

Fotografierea tradiţională a fost dificilă pentru fotografii ce lucrau departe de sediu (precum corespondenţii de presă din străinătate), fără acces la facilităţi de procesare şi transmitere. Pentru a ţine pasul cu popularitatea crescândă a televiziunii, aceştia au făcut tot posibilul pentru a trimite imaginile lor la ziar cât mai repede. Fotojurnaliştii trimişi în locaţii distante trebuiau să îşi ia cu ei un mini-laborator foto şi un aparat pentru cuplarea la liniile de transmitere a imaginilor.

În 1990, compania Kodak a prezentat publicului DCS 100, primul aparat de fotografiat digital disponibil în comerţ. Preţul său ridicat indica o utilizare numai în fotojurnalism şi aplicaţii profesionale, dar încetul cu încetul şi ramura digitală a fotografiei a devenit disponibilă în comerţ.

primul aparat de fotografiat digital

Kodak DCS-100

În decurs de 10 ani aparatele de fotografiat digitale au devenit articole de consum uzuale. La ora actuală, răspândirea lor pe glob a depăşit de mult predecesorul lor tradiţional, deoarece preţul componentelor electronice scade permanent iar simultan se îmbunătăţeşte şi calitatea imaginilor digitale.

În ianuarie 2004 Kodak a anunţat că nu va mai produce aparate foto reîncărcabile cu film de 35 mm începând de la finalul anului. Totuşi, şi fotografia „udă” va continua să existe, atâta timp cât artişti fotografici talentaţi şi unii amatori vor dori să profite de posibilităţile ei multiple.  Acum în dotarea aparatelor foto profesionale intră sisteme imposibil de descris în cuvinte care au evoluat şi vor evolua din ce în ce mai mult în anii următori.

cap. I Etimologia si istoricul fotografiei

Fotografia a inceput inca din anii 1800, cand oamenii cautau inghetarea miscarii. Si cum mijloacele tehnice nu permiteau singura solutie era reprezentata prin expunerile de ordinul minutelor, cu impedimentele de rigoare (mai ales pentru subiectii umani).

Etimologie

Prima intrebare care mi-am pus-o, a fost, ce inseamna cuvantul „fotografie”. Astfel am aflat ca acest termen  are originea de la două cuvinte provenite din limba greacă: fotos (φotoς) care se traduce ca lumină, evident (în cazul nostru se folosește termenul de lumină) și graphy (γραφειν) care se traduce ca lumină, desen, scris. Literalmente se poate traduce prin a picta cu lumină. In vorbirea curentă pe scurt se folosește termenul de imagine.

Totusi, termenul de fotografie are o triplă semnificație în vorbirea curentă:
– este tehnica care poate crea imagini sub acțiunea luminii;
– este o imagine obținută prin această tehnică;
– este o ramură a artei grafice care folosește această tehnică.

Istoric

M-am intrebat apoi, cum a inceput totul, cine a inventat acesta tehnica?

Cele trei fenomene necesare obținerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp. Încă de pe vremea lui Aristotel s-a știut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obține astfel o așa-numită cameră obscură.
Pe de altă parte, alchimiștii știau că lumina înnegrește clorura de argint. A treia contribuție a venit din partea lui John Herschel, care în 1819 a descris proprietățiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni “fixatorul” fotografiei.

Joseph Nicéphore Niépce, un mic fizician din provincie, a folosit toate aceste trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de argint (1829). Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a murit în 1833, dar invenția sa a fost recuperată de către Jacques Mandé Daguerre.

De aceea, data oficială a invenției fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat invenția numită de el “daghereotip”, care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Proprietar al invenției a devenit statul francez.

Grație daghereotipiei se obține o matriță a mediului pe o placă metalică tratată cu o substanță fotosensibilă , după o expunere de “doar” 8 ore (când cerul este complet senin). Copierea se făcea prin presarea matriței pe suportul de hârtie, ca și la orice tipărire a ziarelor. Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar și la o oră de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenție făcând să apară și o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.

În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat (balon). Dacă la început negativul (cunoscut și sub numele de “clișeu”) se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă și care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai ușor de manipulat decât cristalul.

In secolul XV, Leonardo da Vinci, Leonardo da Vincidescoperă şi defineşte că formarea imaginii într-o cameră obscură se datorează în primul rând proprietăţii razelor de lumină de a se propaga în linie dreaptă şi tocmai acestui fapt, imaginea este răsturnată. Datorită faptului că nu se putea obţine o imagine clară a obiectului luminos, întrucât nu se putea practica un orificiu foarete mic care să permită trecerea unei singure raze luminoase, era necesar îmbunătăţirea sistemului.

 

 

Camera obscură poate fi definită ca fiind o copie mecanică a ochiului animal. Anatomic, ochiul este un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale.

Din punct de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoare apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă. Acestea se găsesc în interiorul globului ocular, mărginit în exterior de o membrană rezistentă numită sclerotică, opacă peste tot, exceptând o porţiune din faţă, care este transparentă şi de formă sferică, cunoscută sub numele de corneea transparentă. Pe planul opus corneei se află o membrană cu celule senzoriale numită retină. Lumina pătrunde prin cornee şi cade pe retină, unde formează o imagine reală şi răsturnată a obiectelor privite, transmisă prin nervul optic la creier.

Camera obscura

Prin analogie camera obscură este asemeni ochiului omenesc, aceasta fiind formată dintr-o cutie paralelipipedică cu un interior de culoare neagră (globul ocular) , cu o deschidere foarte mică, ulterior s-a montat o lentilă convergentă (rol îndeplinit la ochi de ansamblul cornee – cristalin) şi paralel cu deschizătura un ecran alb sau un ecran mat transparent pe care se poate privi o imagine reală şi răsturnată

Principiile camerei obscure erau cunoscute de foarte mult timp, încă din antichitate. Astfel, egiptologii la unul din templele zeului Ra au descoperit un sistem „cameră obscură”, unde Ra la răsăritul soarelui era proiectat pe un perete al templului.

In jurul anului 1500, anatomiştii ajung să definească funcţionarea ochiului. In aceste condiţii Cardano, care studia structura ochiului şi legile vederii, a reuşit să perfecţioneze vechea cameră obscură, pornind de la analogia că în deschizătura ochiului cristalinul funcţionează ca o lentilă convergentă şi înzestrează camera obscură cu acest element tehnic. Rezultatul a fost o imagine clară, reală, răsturnată şi mult mai luminoasă.

Componente camera obscura

Câţiva ani mai târziu, fizicianul italian Giambatista della Porta, îmbunătăţeşte această invenţie, imaginea captată de o oglindă plană (în loc de ecran), este reproiectată pe un ecran exterior, pentru a fi scrisă cu creionul. Metoda a fost folosită de o serie de pictori portretişti pentru a reda cât mai fidel chipurile clienţilor lor.