Tag Archive | istoria fotografiei

Fotografi si fotografii in istorie

Datorita talentului si dedicarii catre acesta arta a fotografiei, au ramas in istorie multe nume. Indiferent de domeniu, razboi, jurnalism,peisagistica sau instantanee, fotografiile au ramas unice prin frumusetea si unicitatea lor. Amintim cativa fotografi:

Dorothea Lange

Cu studii de specialitate, Dorothea Lange a reusit sa ramana in istorie cu fotografii care au descris cel mai bine Marea Depresie din SUA, capturand pe lentila durerea, agonia si saracia oamenilor ramasi in strada, umanizand si transmitand mai departe consecintele crizei. Lentila si talentul ei au deschis drumul foto-jurnalismului si a fotografiilor documentar.

Copil de fermier

Robert Capa
Poate cel mai renumit fotograf de razboi, nascut in Budapesta, „rechinul” (capa in ungara inseamna rechin), a avut nevoie de mult curaj sa fotografieze 5 razboaie: razboiul civil spaniol, al doilea razboi sino-japonez, al doilea razboi mondial, razboiul israelo-arab si primul razboi al Indochinei. Talentul lui portretiza violenta razboiului cu un impact unic, viu, aproape carnal, curajul ducandu-l spre cele mai deosebite momente, cea mai renumita fotografie a lui suprinzand moartea prin impuscare a unui coleg fotograf in timpul razboiului spaniol.

Razboiul civil spaniol

Ansel Adams
Peisagist in adevaratul sens al cuvantului, Ansel a ramas in istorie pentru modul extraordinar prin care fotografiile lui surprind fascinatia naturii. Si chiar reusesc sa faca asta, numai in alb si negru, lentila sa dovedind capacitati divine prin care transpune talentul sau si al naturii in fotografii care acum sunt vandute cu mii de euro.

Autumn Moon, the High Sierra from Glacier Poin

Kevin Carter
Un alt foto-jurnalist de razboi, Kevin Carter castiga in 1994 premiul Pulitzer pentru fotografie, cu una dintre cele mai ingrozitoare si mai disputate fotografii ale secolului: fetita din Sudan.

Fetita din Sudan

La aparitia fotografiei in ziarul Times mii de oameni au trimis scrisori pentru a afla daca fetita a supravietuit. Impactul a fost masiv, iar fotografiile lui Kevin a adus informatii vizuale despre foamete, informatii care au trezit constiinta publica a lumii civilizate.

Annie Leibovitz
Toata lumea stie ca in momentul in care o angajeaza pe Annie Leibovitz intr-un proiect foto va avea partea de reclama dorita si inca mult mai mult.Fiecare fotografie a ei pare sa fie poleita cu succes, indiferent ca naste controverse sau nu, fiecare fotografie semnata Leibovitz ajunge in istorie. Vorbim aici de renumita coperta Rolling Stones cu John Lennon gol langa Yoko Ono imbracata in negru, sau de mai recenta fotografie pentru Vanity Fair cu Miley Cyrus la 15 ani cu umerii goi, invelita intr-un cearceaf, care a trezit vacarm in randul parintilor.

Rolling Stone

Acestia sunt numai cativa fotografi, al caror poze sunt unice, devenind un lux.O fotografie este un lux cand devine piesa de colectie si casele de licitatie le vand cu sume fabuloase. Amintim cateva din cele mai scumpe fotografii vandute vreodata:

Edward Steichen: Moonlight -1904
Vanduta cu 2.928.000$ la Sotheby’s New York in 2006
Fotografia de 41x50cm pare sa fie color, insa fotografiile color au aparut abia in 1907.

Edward Steichen: Moonlight -1904

Steichen a folosit straturi dintr-o guma sensibila la lumina pentru a da senzatia de culoare. In prezent exista numai trei exemplare ale acestei fotografii.

Richard Prince: Cowboy -1989
Vanduta cu 1.248.000$ la Christie’s New York in 2005
Opera unuia dintre cei mai talentati fotografi contemporani, cowboy-ul a pornit initial ca sedinta foto pentru o reclama la Marlboro.

Cowboy

A surprins o lume intreaga cand a atins aceasta suma fabuloasa la licitatia din 2005, recunoscandu-i-se valoarea, drept prima fotografie cu adevarat de calitate de campanie publicitara.

Gustave Le Gray: The Great Wave -1857
Vanduta cu 838.000$ la Sotheby’s Londra in 1999.
Cel mai bun fotograf francez al secolului 19 reuseste in 1857, pentru prima oara in istorie, sa cuprinda intr-o fotografie un peisaj compus de apa, pamant si cer expuse corect in aceeasi imagine.

Gustave Le Gray: The Great Wave -1857

cap. I Etimologia si istoricul fotografiei

Fotografia a inceput inca din anii 1800, cand oamenii cautau inghetarea miscarii. Si cum mijloacele tehnice nu permiteau singura solutie era reprezentata prin expunerile de ordinul minutelor, cu impedimentele de rigoare (mai ales pentru subiectii umani).

Etimologie

Prima intrebare care mi-am pus-o, a fost, ce inseamna cuvantul „fotografie”. Astfel am aflat ca acest termen  are originea de la două cuvinte provenite din limba greacă: fotos (φotoς) care se traduce ca lumină, evident (în cazul nostru se folosește termenul de lumină) și graphy (γραφειν) care se traduce ca lumină, desen, scris. Literalmente se poate traduce prin a picta cu lumină. In vorbirea curentă pe scurt se folosește termenul de imagine.

Totusi, termenul de fotografie are o triplă semnificație în vorbirea curentă:
– este tehnica care poate crea imagini sub acțiunea luminii;
– este o imagine obținută prin această tehnică;
– este o ramură a artei grafice care folosește această tehnică.

Istoric

M-am intrebat apoi, cum a inceput totul, cine a inventat acesta tehnica?

Cele trei fenomene necesare obținerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp. Încă de pe vremea lui Aristotel s-a știut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obține astfel o așa-numită cameră obscură.
Pe de altă parte, alchimiștii știau că lumina înnegrește clorura de argint. A treia contribuție a venit din partea lui John Herschel, care în 1819 a descris proprietățiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni “fixatorul” fotografiei.

Joseph Nicéphore Niépce, un mic fizician din provincie, a folosit toate aceste trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de argint (1829). Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a murit în 1833, dar invenția sa a fost recuperată de către Jacques Mandé Daguerre.

De aceea, data oficială a invenției fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat invenția numită de el “daghereotip”, care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Proprietar al invenției a devenit statul francez.

Grație daghereotipiei se obține o matriță a mediului pe o placă metalică tratată cu o substanță fotosensibilă , după o expunere de “doar” 8 ore (când cerul este complet senin). Copierea se făcea prin presarea matriței pe suportul de hârtie, ca și la orice tipărire a ziarelor. Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar și la o oră de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenție făcând să apară și o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.

În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat (balon). Dacă la început negativul (cunoscut și sub numele de “clișeu”) se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă și care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai ușor de manipulat decât cristalul.

In secolul XV, Leonardo da Vinci, Leonardo da Vincidescoperă şi defineşte că formarea imaginii într-o cameră obscură se datorează în primul rând proprietăţii razelor de lumină de a se propaga în linie dreaptă şi tocmai acestui fapt, imaginea este răsturnată. Datorită faptului că nu se putea obţine o imagine clară a obiectului luminos, întrucât nu se putea practica un orificiu foarete mic care să permită trecerea unei singure raze luminoase, era necesar îmbunătăţirea sistemului.

 

 

Camera obscură poate fi definită ca fiind o copie mecanică a ochiului animal. Anatomic, ochiul este un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale.

Din punct de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoare apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă. Acestea se găsesc în interiorul globului ocular, mărginit în exterior de o membrană rezistentă numită sclerotică, opacă peste tot, exceptând o porţiune din faţă, care este transparentă şi de formă sferică, cunoscută sub numele de corneea transparentă. Pe planul opus corneei se află o membrană cu celule senzoriale numită retină. Lumina pătrunde prin cornee şi cade pe retină, unde formează o imagine reală şi răsturnată a obiectelor privite, transmisă prin nervul optic la creier.

Camera obscura

Prin analogie camera obscură este asemeni ochiului omenesc, aceasta fiind formată dintr-o cutie paralelipipedică cu un interior de culoare neagră (globul ocular) , cu o deschidere foarte mică, ulterior s-a montat o lentilă convergentă (rol îndeplinit la ochi de ansamblul cornee – cristalin) şi paralel cu deschizătura un ecran alb sau un ecran mat transparent pe care se poate privi o imagine reală şi răsturnată

Principiile camerei obscure erau cunoscute de foarte mult timp, încă din antichitate. Astfel, egiptologii la unul din templele zeului Ra au descoperit un sistem „cameră obscură”, unde Ra la răsăritul soarelui era proiectat pe un perete al templului.

In jurul anului 1500, anatomiştii ajung să definească funcţionarea ochiului. In aceste condiţii Cardano, care studia structura ochiului şi legile vederii, a reuşit să perfecţioneze vechea cameră obscură, pornind de la analogia că în deschizătura ochiului cristalinul funcţionează ca o lentilă convergentă şi înzestrează camera obscură cu acest element tehnic. Rezultatul a fost o imagine clară, reală, răsturnată şi mult mai luminoasă.

Componente camera obscura

Câţiva ani mai târziu, fizicianul italian Giambatista della Porta, îmbunătăţeşte această invenţie, imaginea captată de o oglindă plană (în loc de ecran), este reproiectată pe un ecran exterior, pentru a fi scrisă cu creionul. Metoda a fost folosită de o serie de pictori portretişti pentru a reda cât mai fidel chipurile clienţilor lor.